Top 5 idei de afaceri la țară

April 1st, 2021
Te gândești de mult să îți deschizi propria afacere, dar mediul urban ți se pare deja supraîncărcat de oferte și companii noi? Dacă locuiești la sat sau ai un teren în afara orașului, avem vești bune. Poți profita de acestea la maximum începând un proiect de dezvoltare rurală, prin care să promovezi și să cultivi produse naturale, de calitate, astfel punând bazele unei afaceri la țară.

Ce trebuie să afli înainte de deschiderea unei afaceri la țară


În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți oameni s-au decis să lase orașul în urmă și s-au îndreptat către sate pentru a-și începe afacerea. Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că mediul rural aduce o serie de avantaje, cum ar fi un spațiu extins de desfășurare și cultivare și accesul rapid la toate materialele necesare pentru dezvoltare.

Dacă nu ai deja toate mijloacele pentru a pune afacerea pe picioare, vestea bună este că poți beneficia de ajutor, atât din partea Guvernului, cât și prin posibilele împrumuturi pe care le poți face.

Fonduri europene


Ministerul Agriculturii, prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, alocă o serie de fonduri tinerilor care își doresc să dezvolte proiecte și afaceri la țară. Astfel, ei susțin dezvoltarea economiei și promovarea produselor tradiționale românești. Poți consulta acest buletin informativ despre sprijinul acordat de Minister pentru astfel de proiecte, care conține și câteva exemple de afaceri.

Fondurile locale de investiții


Aceste instituții sunt formate din experți locali din diverse zone care au ca principal interes dezvoltarea regiunii respective. Așadar, ei susțin proiectele din mediul rural și pot acorda fonduri semnificative pentru afacerile la țară. În plus, ei îți pot oferi sfaturi despre ce strategii poți adopta pentru ca proiectul tău să fie unul de succes. Dacă vrei să afli pe ce baze funcționează aceste grupuri, poți consulta Ordonanța nr. 26/2000.

Credite și împrumuturi


Dacă nu te poți încadra în criteriile necesare pentru a obține fonduri guvernamentale, o soluție simplă este să faci un împrumut. Poți alege un credit dedicat special agriculturii care te va ajuta să îți pui pe picioare afacerea. Înainte de a face o alegere, asigură-te că te-ai documentat corespunzător și știi ce fel de credit ți se potrivește.

Cele mai bune idei de afaceri la țară


Dacă ai ales cel mai bun mod de finanțare pentru proiectul tău, următorul pas este să alegi și o idee de afacere. Iată care sunt cele mai populare proiecte pe care le poți dezvolta chiar și la sat.

Ferme de animale


Acest tip de afacere se află în top printre investitorii din mediul rural, deoarece este destul de accesibilă. În principiu, vei avea nevoie de un teren unde să poți să amenajezi ferma și, bineînțeles, de animale. Principalul scop al acestor ferme este producția de carne dar, în cazul în care alegi să crești păsări, poți produce atât carne, cât și ouă.

Pentru un succes garantat, poți opta pentru creșterea porcilor, a găinilor sau a iepurilor. Un domeniu în ascensiune, de care merită să profiți, este creșterea de prepelițe, așa că merită să le dai o șansă. O altă opțiune ar putea fi și creșterea caprelor, pentru producția de lapte.

Cultivarea de plante și fructe


Dacă ai la dispoziție terenuri întinse, o idee grozavă o reprezintă plantațiile de diferite plante care sunt la mare căutare. Printre acestea, se numără lavanda, dovleceii, diverse plante medicinale precum gălbenelele, cătina, sau menta, sau chiar și plante decorative, cum ar fi trandafirii.

Desigur, poți profita de terenurile pe care le ai la dispoziție și să deschizi o afacere bazată pe producția de fructe. În acest moment, fructele de pădure sunt la mare căutare și, pe baza unei investiții destul de mici, poți obține un profit impresionant. Fie că optezi pentru căpșuni, zmeură, coacăze sau afine, afacerea ta are mari șanse să fie una de succes.

Exploatarea resurselor obținute din cultivarea de plante - fabricarea de ceaiuri, dulcețuri, cosmetice naturale


Tipul acesta de afaceri la țară necesită o investiție mai mare, întrucât vei avea nevoie să amenajezi o fabrică și să cumperi toate utilajele necesare. Totuși, această idee merită luată în considerare, deoarece piața de produse bio este în continuă ascensiune, astfel de produse fiind la mare căutare.

Dacă ai o plantație de plante medicinale, poți opta pentru producția de ceaiuri naturale. Dacă dorești ceva comestibil, industria dulcețurilor fabricate din ingrediente sănătoase și fără adaosuri este foarte populară. În cele din urmă, poți folosi atât plante aromatice cât și fructe pentru a produce cosmetice naturale. Un exemplu bun, adoptat de mulți tineri antreprenori, este producția de săpunuri.

Apicultura


Acest gen de afacere promite foarte mult, deoarece piața apicolă din România este în continuă creștere. Din fericire, nu ai nevoie de extraordinar de multe resurse pentru acest gen de crescătorie, doar investiția inițială pentru cumpărarea de stupi, albine și alte câteva echipamente esențiale.

De asemenea, apicultura îți oferă multe perspective de dezvoltare. În afară de producția de miere, te poți folosi de multe alte produse care sunt, de asemenea, la mare căutare, cum ar fi polenul.

Agroturism - deschiderea unei pensiuni la țară


Acesta reprezintă, probabil, cel mai mare tip de investiție pe care ai putea să îl dezvolți în această categorie, dar aduce și cele mai mărețe perspective. În afara dezvoltării economiei locale, o pensiune contribuie și la dezvoltarea turismului și la popularizarea regiunii în care se află.

Totuși, înainte de a opta pentru acest gen de afacere la țară, documentează-te foarte bine despre condițiile pe care va trebui să le îndeplinești. Acest gen de pensiune poate avea maximum 8 camere și trebuie să ofere toate condițiile pentru turiști.

Masa va trebui să fie inclusă și să conțină produse tradiționale, care au fost produse local. De asemenea, va trebui să le oferi turiștilor posibilitatea de a practica o serie de activități meșteșugărești. Aceste criterii au fost stabilite conform Ordinului nr. 65/2013.

Din ce în ce mai mulți oameni aleg să își deschidă afaceri la țară atât din dorința de a contribui la dezvoltarea mediului rural, cât și datorită accesibilității unor proiecte de acest gen. Fie că alegi o investiție majoră, cu un mare potențial de dezvoltare, sau vrei să deschizi o afacere micuță, ai șanse foarte mari să obții un profit impresionant în timp ce ajuți la creșterea economiei locale.



Sursa foto: pixabay.com